Avem Un Zoo! (We Bought A Zoo!)

zoo1 Avem Un Zoo! (We Bought A Zoo!)Digital Zoo, unul din proiectele educaționale online ale UPC România, este partener oficial al filmului Avem Un Zoo! (We Bought A Zoo!) ce îi are în rolurile principale pe Matt Damon și Scarlett Johansson. Pelicula Avem Un Zoo! are la bază povestea reală a jurnalistului Benjamin Mee și oferă publicului din România o poveste extraordinară despre cum relația dintre oameni și animale ne poate reînvăța ce înseamnă iubirea și responsabilitatea.

 

Prin acest parteneriat, Digital Zoo continuă seria inițiativelor de educație non-formală în domeniul zoologiei. În 2011, comunitatea Digital Zoo s-a bucurat de extinderea familiei de animale VIP, care pot fi urmărite live, pe web: 5 lemurieni de la Zoo Baneasa sunt zilnic în fața camerelor Digital Zoo. Lemurienii s-au alăturat celorlalte animale VIP Digital Zoo – tigroaica Luna: primul pui de tigru născut la Zoo Băneasa, cuplul de lei Marc și Ella, pelicanul Gogu și cuplul de tamarini Julio și Isabela. Tot pe pe website-ul www.digitalzoo.kappa.ro au fost anuntați și noii locatari de la Zoo Băneasa, marmosetele Zok și Mok, pisica pescar, mara de Patagonia, dar și nou-născuții de la Zoo.

 

Toamna lui 2011 a coincis cu deschiderea porților școlii virtuale Digital Zoo. Primele lecții de zoologie online, bazate pe resurse multimedia (filme și fotografii) au fost lansate de Digital Zoo în septembrie. Pe parcursul a 12 lecții și teste online de zoologie precum și printr-un program de chat live cu profesoara de biologie a Digital Zoo, vizitatorii au descoperit informații detaliate despre universul animalelor.

 

În 2010, Digital Zoo a lansat programul de adopții virtuale prin care vizitatorii își pot alege animalul preferat și deveni părinții virtuali ai acestuia. Toți părinții virtuali Digital Zoo primesc automat pe e-mail o diplomă virtuală de părinte adoptiv, precum și informări periodice personalizate cu cele mai noi întâmplări, năzdrăvănii și curiozități din viața animalelor de la Zoo Băneasa.

 

Conținutul dezvoltat de Digital Zoo s-a extins în 2011 și în social media, proiectul fiind prezent pe Facebook (http://facebook.com/digital.zoo) dar și pe YouTube (http://www.youtube.com/user/DigitalZooBucuresti). Astfel, Digital Zoo susține conținutul informativ de calitate și o formulă de educație extinsă pe toate canalele pe care sunt prezenți copiii și tinerii de astăzi.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>