Si-am pus biberonu’n cui!

Dupa aproape doi ani in care ne-am servit de biberon, a venit si vremea sa ne despartim.
S-a intamplat firesc, din dorinta de a bea singur din orice se poate: “din cana, mah!! din borcan!!”
La mare fiind, chiar m-am enervat ca nu mai voia sa bea laptele din biberon, mi se parea comod asa si sigur. El voia sa-i desurubez capacul: “capacul jos! defaca-l!!” “Ava bea lapte din borcan!!!” si pana la urma am cedat, chiar daca asta insemna sa il tin strict sub supraveghere. Pe jos era gresie si mi-era teama sa nu-i cada sticla din mana sa se raneasca. Nu s-a intamplat asta, ba din contra! M-a uimit ca stie sa bea fara sa verse din sticla, m-a uimit ca stie sa aseze si sa ridice sticla de pe masa fara sa verse continutul…
Are deja doua saptamani de cand nu mai foloseste biberonul, desi eu am mai incercat. Acum primeste seara si dimineata cate un pahar cu lapte, uneori cu pai, alteori fara, nu conteaza, il bea cu placere, intre reprizele de joaca, cand vrea el.
Ieri l-am intrebat daca mai vrea si mi-a spus: “copiii mari nu beau lapte!” (abia bause, deci inca e mic ).
Abia mai accepta si cana cu pai, ma pune sa-i desfac capacul, sa bea direct din ea…inca o mai folosim in masina.
Azi am spalat toate biberoanele si ustensilele necesare si le-am “pus bine”, cu mare bucurie si curiozitate ca trecem la o noua etapa, dar si cu nostalgia ca au fost doi ani minunati, in care am inteles ce inseamna fericirea, implinirea.
Am baiat mare, ce sa mai!!