La multi ani pentru toate doamnele si domnisoarele!

Una din bucuriile mamicilor, cel putin cand prichindeii sunt la gradinita, sunt serbarile copiilor. Nu mai sunt asa emotionata cum eram la Mara, dar nu pot sa nu ma bucur de fiecare serbare in parte, fiecare fiind speciala in felul ei. Copiii se descurca de fiecare data mult mai bine decat te asteptai, iar doamnele educatoare de la Kinderplanet reusesc intotdeauana sa ma impresioneze cu ceva special. Inutil sa va spun ca nu numai Andrei o iubeste pe Miss Ana, toti copiii o iubesc si merg cu drag la gradi sa o intalneasca pe Miss. Asa cum si Mara o iubea nespus si pe Miss Emily, si pe Miss Roxana, care si acum au grija de amandoi.

P.S. Am uitat sa va spun ca am primit floricica roz pentru activitate, nu numai Andrei

8 martie 2008

A inceput demult deja nebunia martisoarelor. Iubesc martisoarele si le urasc in acelasi timp . Simbolul primaverii, nu poti sa nu te bucuri la gand de primavara. Ar trebui sa fie gingase si frumoase, sa-ti aminteasca de lucruri frumoase si, de ce nu, sa-ti poarte noroc . Recunosc, e suficient sa vad snurul alb-ros si ma gandesc la primavara, flori, soare. Dar nu pot ignora kitchul care ne inconjoara, toate hidoseniile care ti se baga pe sub nas cu un siret de martisor. Toata traditia s-a transformat rapid in vanzari, ca imediat ce vezi martisoarele hidoase te gandesti la inimioarele de Valentine cu tot felul de mesaje stalcite de dragoste.
E cald afara, la orice gura de metrou sunt deja nenumarate tarabe, puzderie de lume in jur. Si totusi va trebui sa incep si eu sa caut martisoare. O fi rau ca mie imi place si o floare cu snur de martisor?

Evident, cele mai frumoase martisoare sunt cele facute de tine, nu? Nu suntem noi artisti dar cred ca ar fi cazul sa convoc copiii la un atelier.

Dupa cum va spuneam, ziua de ieri a fost pentru mine cu dubla semnificatie: inainte de a fi sf Valentin a fost ziua mea. Si pentru ca la noi e plin sezon de sarbatoare, primul sarbatorit fiind Andrei si Mara devenind pe zi ce trece tot mai nerabdatoare pana pe 16, aproape ca nu am putut face fata lungului chestionar la care m-au supus copiii: ce faceam cand eram copil de ziua mea, cine venea in vizita, cum aveam tortul si cate si mai cate, dupa care vine intrebarea suprema: ce cadou imi doresc. Si, ca sa scap, si pentru ca Mara amana de mult timp sa-si scoata dintisorul care se mai tinea intr-un fir de ata, ma hotarasc pe loc: de ziua mea vreau sa-mi faci cadou dintisorul care se misca. Pana aici a tinut bucuria, s-a intristat si a fugit la joaca, nici vorba sa se indure sa-l scoata, chiar daca e deja al 4-lea si ceilalti au iesit relativ usor.
Si iata ca pe seara ajungem la cumparaturi. Cand sa platim Mara se intoarce victorioasa spre mine si fericita nevoie mare: La multi ani, mami! Uite cadoul tau!
Inutil sa va spun cat de ciudat se uita toata lumea la noi, parca eram un grup de vrajitoare :d :d :d Recunosc, era ciudat :d
Dar a fost cel mai frumos cadou de ziua mea :d

Uneori viata te loveste. Usor pe umar sau poate iti da chiar un sut in fund. Azi ma amuza dar stiu mai bine ca oricand ca orice sut in fund nu e decat un pas inainte. In ianuarie ma credeam la pamant. Dar nu era decat finalul fatidicului 33 In februarie am ajuns sa fac lucruri la care nu mai visam demult, le trecusem la rataciri , in domeniul profesiei, si incercam sa merg mai departe. E chiar mai mult decat sa-mi practic meseria, ii pot ajuta pe cei mai putin norocosi. Multa vreme am vrut sa ajut si nu stiam cum. Iata ca am ocazia.
Am prins aripi si sper sa nu mi le pierd. Imi place mult noua mea stare. Desi am mai putin timp sunt mult mai organizata, vad orasul , invat lectii de viata la tot pasul si ma bucur mult de fiecare clipa. Deh, asta e alta meteahna care ma apuca in prag de ziua mea, constientizez mai mult trecerea timpului. Dar poate ca nici asta nu e un lucru rau.
Foarte multe subiecte grele zilel astea. E crunt afara prin apa pana la genunchi, asa ca macar cat stau in casa incerc sa ma gandesc la altceva, oricum nu am cum sa usuc strazile. Reducerea pensiilor si a salariilor, subiect crunt care afecteaza pana la urma pe toata lumea. Chiar crede cineva ca va creste speranta de viata la 85 de ani? Ce pot face eu sa schimb asta? … Eventual o pensie privata. Nu ca ar putea cineva sa o garanteze si pe asta, din punctul meu de vedere.
Plantele etnobotanice, subiect cutremurator pentru mine, inca de pe vremea in care am auzit de copii care isi cumpara de la colt cu banii de sandvis. Dar, in afara de umblat la educatie, ce pot eu sa fac? Schimb eu legislatia? Schimb eu taxele care ma sufoca mai mult pe zi ce trece, ca firma? Ma poate linisti discursul relaxat al ministrului finantelor de azi care parca tocmai a tras niste plante etnobotanice de linistit ce era?

Asa ca, zic, sa ne concentram pe ce putem face, si s-ar putea sa fim uimiti ca avem multe pe care sa ne concentram.

Sa aveti o viata frumoasa!

Foarte greu sa scrii despre viata pentru un concurs, chiar daca premiul e atractiv si te obliga. Pizza pe viata te obliga la abonament la sala, ture de parc pe viata si multe altele, daca nu vrei sa apari pe urma la stiri: uitati-va la ea, a casigat pizza pe viata si acum se misca cu macaraua Dar intotdeauna vei gasi un prieten care sa te ajute sa termini pizza fara sa ajungi supraponderal, nu? Ma bazez pe voi sa comentati ca sa castigam impreuna
Sa revenim la viata. Ce poate fi mai simplu si mai complicat? Cand esti copil viata ti se pare extraordinara cand ai primit cadoul dorit, cand ai fost acceptat in cercul ravnit sau cand innoti fara grija in rau. La fel de simplu viata ti se pare foarte rea cu tine cand ti-ai pierdut jucaria favorita, te-a certat mama ca ai luat o nota proasta , ai disparut fara sa dai de veste sau te-ai certat cu cea mai buna prietena.

Trece timpul, te indragostesti si ai aripi, simti ca poti sa ajungi pana la stele, nu te mai opreste nimic, viata e divina. Viata ta e o sarbatoare, te iubeste si crezi ca nimic rau nu se mai poate intampla. Crezi ca-ti faci si o cariera si esti stapan pe viata ta, toata lumea ti-e la picioare.

Si vine o vreme in care fericirea te tine numai cu respiratia taiata: primul tipat al copilului tau te transforma pe viata. Viata ta nu-ti mai apartine. Toate actiunile tale iti afecteaza in primul rand copiii tai si asta deja iti afecteaza echilibrul. Nimic nu mai e atat de simplu, multe din luptele tale devin lupte pe viata si pe moarte. Fericirile tale din copilarie se intorc ca un bumerang impotriva ta. Ce amuzant era sa sa-ti vezi parintii agitandu-se ba ca nu mananci destul, ba ca nu te-ai imbracat suficient sau ai disparut fara sa anunti. Si ce cutit in inima simti cand, la randul tau parinte, dispare copilul de langa tine sau crezi ca e bolnav ca nu prea mananca. Ce groaza te cuprinde cand te gandesti ca vor creste si vor frecventa poate cluburi ciudate, vor fuma pe ascuns si cate si mai cate alte “ghidusii”. Dar toate astea dispar ca prin minune cand ajungi seara acasa si iti spun: mami, ne-a fost dor de tine!

Ce poate fi mai frumos si mai complicat decat viata?

Haideti sa castigam impreuna!
Cel mai bun comentariu castiga!

In sfarsit am inceput sa citesc Simbolul pierdut. Nu ma asteptam sa-mi placa, dar incepe bine. Vedem.
Maine sa nu uit sa iau Jurnalul cu Alifantis, Cantece de semineu.
Iarna. Rece, mult prea rece. Departe, prea departe. Pustiu..

De multa vreme am intalnit ideea ca lucrurile simple te pot tine pe linia de plutire, mai ales in momente grele din viata. Si a functionat, de multe ori. Un rasarit de soare, o plimbare, o carte buna, o cafea cu prietenii.

De fapt, functioneaza in totdeauna, tine de talentul fiecaruia in a le gasi. Read this article »

 De ceva vreme avem un animal de companie, spre bucuria copiilor. E un porumbel care sta pe casa scarilor, pe geamul de la baie.La inceput mai sperios, incet incet s-a obisnuit cu noi.Sta la poze ca un profesionist

Tata mi-a adus mosmoane. Da, ati citit bine, asa a zis ca se cheama. Sunt un soi de gutui salbatice, sau o combinatie intre mere padurete si gutui. Initial erau galbene si-ti lasau gura punga. Necoapte, zicea tata. Le-am tinut cam o saptamana intr-o punga si acum se pot manca. Seamana foarte tare cu gutuile, putin mai fragede, mai putin inecacioase decat gutuile. Habar n-am unde se pot gasi. Tata le-a cules de pe dealuri prin zona Panatau de Buzau.

[Arata ca slideshow]